ARTUR SILVESTRI: DOUĂ ESEURI DESPRE OPERĂ

din Vol. „BATALIONUL SACRU”, în pregătire

FRAGMENTE DINTR-UN PATERIC

Încã prea puţin preţuit precum ar îngãdui opera ce ne-a dat şi înzestrarea rarissimã de scriitor profetic şi de înţelept, Alexandru Nemoianu constituie în sine o apariţie stranie şi ilustreazã un destin neobişnuit. Formaţia intelectualã se produce în România, prin studii în istorie şi arheologie şi, deopotrivã, prin cercetare arheologicã şi în muzeografie; acestea îi asigurã o pregãtire solidã şi perspective noi faţã de „ştiinţa oficialã”, pe care adeseori savantul o pune sub semnul întrebãrii şi îi constituie „alternative”.

Stabilit în 1982 în SUA, Alexandru Nemoianu îşi dezvoltã treptat şi într-o manierã ineditã viziunea faţã de cultura românã şi, în acelaşi timp, şi o perspectivã antropologicã insolitã, unde participarea ideii de Tradiţie este capitalã. Obârşiile culturale, definite de o substanţã polimorfã – unde intrã bizantinitate, etnografie, „tradiţie culturalã” şi „istoriograficã ereticã” (în sensul unui anumit profetism autohtonist, de felul lui Haşdeu, Iorga sau Nicolae Densusianu) contribuie în chip hotãrâtor la aceastã conformaţie de maturitate. Opera esenţialã apare oarecum târziu dar este cu atât mai bine aşezatã cu cât dibuirile „de tinereţe” sunt puţine şi nesemnificative. Dar când apare, se înşiruie, rând pe rând, câteva din cãrţile „mari” ale scriitorului, precum „Borloveni” (1999), „Bucureşti. Puccini 4 şi împrejurimi” (2000), „Acum” (2004) „Treziri” (2005) şi mai cu seamã cele douã volume capitale, ce modificã poziţia autorului în literatura românã şi reveleazã direcţia culturalã de înfãptuitor, confirmând „sensul tradiţiei” şi caracterul ei de „lucrare în nevãzut”: „Întâmplãri şi vise” (2002) şi „Tãrâmuri” (2003). Formula lor eseisticã este de o izbitoare originalitate iar aspectul sapienţial sporeşte de la un episod la altul. Cãci aceastã literaturã nu doar cã izvorãşte, prin substanţã, din Tradiţie ci şi o exemplificã în modul literar ce se agregã. Aceasta este materia ireductibilã însã opera nu se rezumã numai la atât. Alte contribuţii, ce au valoarea lor, sunt dedicate istoriei „românului american”: „History of the United Romanian Society; Istoria Societãţii Unirea Românilor” (1995, în colaborare cu Eugene S. Raica), „Cuvinte despre românii-americani (I-II), (1997-1999) şi „În America, la Vatrã Româneascã” (2001). Sunt cercetãri ce anticipeazã teoriile recente privitoare la „Noul Român”, a cãror însemnãtate se va întãri cu cât vremurile vor pãrea mai nedesluşite şi trebuinţa de certitudini se va arãta mai stãruitor.

Cartea de faţã este o culegere de „gânduri tainice”, în felul unor „poveţe de Pateric” şi adaugã la trãsãturile sapienţiale ale acestei opere o contribuţie de strat secret. Ea va fi înţeleasã astãzi dar şi mâine, când se va preţui din ce în ce mai mult. M-am gândit întâia oarã, cu o oarecare vreme în urmã, cã o carte de acest fel ar putea fi posibilã; era cred cã în miezul iernii trecute, dupã ce încheiasem, cu greu, lectura cãrţilor ce primisem de la Alexandru Nemoianu şi de la editorul sãu. Spun „cu greu” fiindcã acestea erau, şi sunt, cãrţi complicate ce se cuprind în mai multe straturi decât ceea ce ni se aratã la o prea repede examinare. Cel dintâi este întruchipat de imaginea de suprafaţã. Privite în aspectul lor exterior, şi „Întâmplãri şi vise” dar şi>>> continuarea aici >>>

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

DOUĂ MODELE DE „RECONQUISTA”: „PASTOR” ŞI „SĂMÂNŢĂ”

Evoluţia operei lui Alexandru Nemoianu de după „Semnele vremii” (2005) se produce organic deşi cu aparente reformulari ce nu sunt decât aspect superficial peste o înaintare de râu subteran cu izvor ce nu încetează. „Fragmente din vremea persecuţiilor” conţine, astfel, eseuri, „însemnări răzleţe” şi adnotări datând din anii 2005 şi 2006 şi doar câteva fiind reluări din volumele anterioare „Întâmplări şi Vise”, Tărâmuri”, „Treziri” şi „Acum”; însă acestea nu constituie decât elemente de fundal sau adaosuri pentru o înţelegere nuanţată a poziţiei intelectuale şi a opţiunilor. Direcţia de organizare a acestei cărţi dezvoltă în mod natural opera de gânditor creştin a lui Alexandru Nemoianu fiind un punct de vedere nou şi articulat asupra „modelului existenţial românesc”. Ea arată însă mai apăsat sensul acţiunii intelectuale şi metoda de gândire. Dar, la drept vorbind, nici nu a fost dificil ca acestea să se organizeze. Există în doctrina desfăşurată aici, ca şi în eseistica istoriografică anterioară, trei idei capitale ce împânzesc întreaga creaţie încă din momentul originar ori al „trezirii” la realitatea metafizică: „Imperiul ca esenţă a răului”, răsfrângerea acestuia „în marginea Împărăţiei” (sau, cum s-ar zice în termen „tiers-mondist”, „efectul de colonie”) şi, în sfârşit, „răspunsul naţional”, renaşterea sau „enigma prin Neamuri”. Acestea indică, în fond, o „tensiune universală” cu început vechi şi fenomenologie descrisă abia la o vreme, ce se traduce în formulări cu notorietate precum „corsi i ricorsi” lui Giambattista Vico ori cantemirescul „incrementa atque decrementa”, fiind în ultima analiză principiul catolic de „conquista” ce aduce aproape mecanic recucerirea, „eliberarea, deci „reconquista”. Ele nu încetează acum ci se dezvoltă căci oricât ar avea schemele invocate precedente, azi se manifestă cu un anumit grad de inedit iar „ondulaţiunea” exprimată de Vasile Conta (căci la noi există, la rândul ei, o tradiţie de gândire în „deal” şi „vai” istorice) nu mai apare tot atât de clară precum altadată. „Răul”, aşa cum îl denumeşte pretutindeni autorul, în terminologie creştină, se extinde în forme inedite şi cu procedări de aparenţă difuză deşi „modelul” rămâne fără nici o îndoială „repetitiv” şi inapt a se adapta. În această materie, noutăţile sunt aici puţine căci, în teorie, despre „Imperiul răului” există o bibliografie impresionantă iar autorul a scris până astăzi cu stăruinţă şi în mai toate cărţile, şi dacă ar trebui să fie înfăţişată tema în chip exhaustiv ar trebui reluate toate şi reproduse încă o dată. Obiectul nu este totuşi acesta şi atât cât este cuprins aici („specimene” doar, şi ilustraţii) este proporţional destul căci esenţa cărţii, sau accentul ei, constă în „ideologia reacţiunii” mai mult decât din înfăţişarea „vrăjmaşului” care trebuie numai „evidenţiată” printr-un inventar de „urme distinctive” printr-o demonstraţie sumară ce trebuie „văzută” ca o fotografie fulgerătoare de avertisment. Esenţialul aici îl constituie, aşadar, „răspunsul” şi mai ales „ceea ce nu piere” fiindcă, de fapt, imobilitatea Arhetipului nu se poate pune la îndoială şi desemnează factorul ireductibil şi ordonator. Aceasta se înfăţişează printr-un>>> continuarea aici >>>

_____________________________________________________

Acest document de istorie literara recenta face parte din Programul RECONQUISTA ;el cuprinde documentare esentiale despre activitatea si opera unor scriitori , artisti si carturari importanti din Romania din preajma anului 2000 . Programul are drept obiectiv crearea unei viziuni alternative fata de “ imaginea oficiala ”( n cele mai multe cazuri afectata de erori,prejudecati si perspective ideologice “ monopoliste ” ) ,propunandu-si sa produca material istoriografic cu caracter de completare ,” supliment ” si “ punct de vedere “ diferit . In cadrul acestui program vor fi publicate documentare on-line despre personalitati prea putin sau deloc” mediatizate ”si despre “ prezente culturale ” ignorate voit sau supuse unui tratament constant ostil dar a caror opera si activitate merita cunoscute si apreciate .Programul RECONQUISTA este initiat si coordonat de Artur Silvestr .

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: