OPERA TAINICĂ

A L E X A N D R U N E M O I A N U

n. 1948, scriitor, istoric, filosof al culturii. Formaţia intelectuală se produce în România, prin studii în is-torie şi arheologie şi, deopotrivă, prin activităţi cursive în cercetarea arheologică şi în muzeografie; acestea îi asigură o pregătire solidă şi perspective noi faţă de „ştiinţa oficială“, pe care adeseori savantul o pune sub semnul întrebării şi îi constituie „alternative“. Stabilit în 1982 în SUA, Alexandru Nemoianu îşi dezvoltă trep-tat şi într-o manieră inedită viziunea faţă de cultura română şi, în acelaşi timp, şi o perspectivă antropologică insolită, unde participarea ideii de Tradiţie este capitală. Obârşiile culturale, definite de o substanţă polimorfă – unde intră bizantinitate, etnografie, „tradiţie culturală şi istoriografică eretică“ (în sensul unui anumit profetism antohtonist, de felul lui Haşdeu, Iorga sau Nicolae Densuşianu) contribuie în chip hotărâtor la această conformaţie de maturitate.

Opera esenţială apare oarecum târziu dar este cu atât mai solidă cu cât dibuirile „de tinereţe“ sunt puţine şi nesemnificative. Rând pe rând, se înşiruie câteva din cărţile „mari“ ale scriitorului, precum „Borloveni“ (1999), „Bucureşti. Puccini 4 şi împrejurimi“ (2000), „Acum“ (2004), „Treziri“ (2005) şi mai cu sea-mă cele două volume capitale, ce modifică nu doar poziţia autorului în literatura română ci şi direcţia culturală activă, confirmând „sensul tradiţiei“ şi caracterul ei iradiant: „Întâmplări şi vise“ (2002) şi „Tărâmuri“ (2003). Formula lor eseis-tică este de o izbitoare originalitate iar aspectul sapienţial sporeşte de la un episod la altul. Căci această literatură nu doar că izvoreşte, prin substanţă din Tradiţie ci şi o exemplifică în modul literar ce se agregă astfel, contribuţii importante sunt dedicate istoriei „românului american“: „History of the United Romanian Society; Istoria Societăţii Unirea Românilor“ (1995, în colaborare cu Eugene S. Raica), „Cuvinte despre românii-americani“ (I-II, 1997-1999) şi „În America, la Vatra Românească“ (2001). Sunt cercetări ce anticipează teoriile recente privitoare la „Noul Român“, a căror însemnătate se va întări cu cât vremurile vor părea mai nedesluşite şi trebuinţa de certitudini se va arăta mai stăruitor.

„Semnele Vremii. Gânduri şoptite către Fratele Gavriil de pe Ceahlău (2005)“ este o culegere de „gânduri tainice“, în felul unor „poveţe de Pateric“ şi adaugă la trăsăturile sapienţiale ale acestei opere o contribuţie de strat secret. Ea va fi înţeleasă astăzi dar şi mâine, când se va preţui din ce în ce mai mult.

„Fragmente din vremea persecutiilor”,cea mai recenta creatie a scriitorului, contine eseuri, „insemnari razlete” si adnotari scrise de autor in anii 2005 si 2006. Cateva doar sunt reluari din volumele anterioare „Intamplari si Vise”, „Taramuri”, „Treziri”si”Acum”; insa acestea nu constituie decat elemente de fundal sau adaosuri pentru o intelegere nuantata a pozitiei intelectuale si a optiunilor. Directia de organizare a acestei carti dezvolta in mod natural opera de ganditor crestin a lui Alexandru Nemoianu fiind un punct de vedere nou si articulat asupra”modelului existential romanesc”. Volumul continua o admirabila opera de istoric al culturii,de eseist al etnologicului si de „povatuitor” in traditia bizantina a literaturii romane pe care astazi el o intruchipeaza stralucit. „Fragmentele”sunt un impresionant document de atitudine creştină, încuviinţată într-o manieră aproape „martirică“, şi unul din rarele exemple de acţiune intelectuală lucidă într-o epocă de incalculabilă depravare socială. Rostul ei se va vedea acum şi va rămâne şi în viitor un reper ce depăşeşte marginile vremii nedesluşite.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: