„Un avertisment adresat unei lumi pustiite sufleteşte”

La 26 Februarie, 2004 a avut loc prezentarea în premieră mondială filmului „Patimile lui Hristos” („The Passion of the Christ”, literal tradus „Patima lui Hristos”) în regia binecunoscutului actor Mel Gibson.

Filmul este un monument de profesionalism şi o remarcabilă realizare artistică, Între altele întregul dialog este purtat în limbile Aramaică şi Latină. Cu mândrie trebuie reţinut şi faptul că rolul Maicii Domnului este jucat excelent, de actriţa româncă Maia Morgenstein). Încă mai înainte de a fi fost prezentat, filmul a fost atacat sălbatec şi fără merit de către cei care au respins şi resping pe Hristos şi de către care le stau slugi celor dintâi. Dar acest detaliu nici măcar nu are importanţă prea mare şi el nici nu ar trebui să surprindă.

Filmul lui Mel Gibson a fost făcut într-o manieră de reportaj şi el prezintă în detaliu şi realist ce au însemnat, ca torturi şi suferinţă, fizică şi morală, Patimile Mântuitorului. Regizorul nu foloseşte nici un fel de artificiu. El prezintă suferinţa aşa cum a fost crudă, umilitoare, fără raţiune. Tipologic, filmul se încadrează în categoria căreia îi aparţin şi tablourile „Răstignirii” făcute de către Velasquez şi Holbein. Unde moartea este prezentată dur, ireversibil, unde nu mai poate exista, în termeni omeneşti, nădejdea că ar fi cu putinţă învierea unui trup răsucit, terfelit găurit, sângerat, sfârtecat. Ori, mai limpede spus, că dacă un asemenea trup a înviat atunci nu încape îndoială că Dumnezeu este în mijlocul nostru, Aceste lucruri se încumetă Mel Gibson să le arate şi spună unui pub­lic, în majoritate secularist şi indiferent şi unor „fundamentalişti”, care nici nu se mai ostenesc să citească textul Sfintei Evanghelii mulţumindu-se cu texte incomplete şi luate din context din „Vechiul Testament”, ce le sunt prezentate de către „înţelepţi” cu credinţiale teologice şi spirituale foarte dubioase. În fond, mesajul filmului este destul de simplu.

„Patimile lui Hristos” îl obligă, pe cel care vede filmul, să se redefinească” pe sine în raport cu Mântuitorul. Să înţeleagă bine că de aceste Patimi toţi oamenii, cei care au fost şi cel care suntem, colectiv şi individual, suntem vinovaţi, prin păcat, prin indiferenţă şi prin tăcere. „Piatra pe care nu au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie pusă în capul unghiului. Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine va cădea ea îl va zdrobi” (Luca 20, 17-18).

Filmul „Patimile lui Hristos” este şi un avertisment. Un avertisment adresat unei lumi pustiită sufleteşte, unei lumi aflată, din nou, în cătuşa lozincii satanice, „cine nu este cu noi este împotriva noastră”, unei lumi în care sistemele de rachetă şi anti-rachetă încearcă neputincios să înlocuiască îngerii unei lumi în care tot mai desluşit răsună tunetul mâniei lui Dumnezeu.

%d blogeri au apreciat: